deutsch english español
   
   
     
 

Participant: Stefan Roman
Perioada: 21 august 2002 - 3 martie 2003
Zona: Cordiliera andina si altiplanoul din Peru, Bolivia, Chile si Argentina, bazinul Amazonului bolivian, Patagonia
Distanţa: 7088 km


 
     
Informaţii utile
Etapele Transandina 2002 - 2003

 

Cochabamba - Santa Cruz - Chiquitania - Sucre
27.09 - 15.10

 
   
 

 

Vineri am pornit din Cochabamba si am parcurs 450 de km. Cand am facut acelasi drum cu busul, in urma cu o luna, am zis ca neaparat trebuie sa ma dau si cu bicicleta pe acolo. Prima zi a fost destul de grea, din Cochabamba care se afla la 2700 m urmeaza direct o urcare de 20 de km pana la 3360 m. Neantrenat, gras ca un porc si cu vant puternic din fata a fost greu, dar 3 camioane m-au mai tras din cand in cand in sus. Apropos camioane, de doua zile totul e plat in jurul meu. Asa ca m-am tinut ieri vreo 40 de km de un camion. Pana la o mica mica urcare, unde camionul a incetinit, ca nu avea destula putere in viteza respectiva, si io prost, tocmai ma uitasem dupa o tabla cu distantele in directia opusa. Inaltimea ghidonului era pe la inaltimea basculei, asa ca, neapuncand sa ma franez, am tras o tranta ca un idiot. Nu am patit nimica, doar o julitura de 0,3-0,4 cm pe degetul mare de la mana dreapta, schimb vitezele mai greu acuma. Gott sei Dank ca nu s-a intamplat ceva mai rau. Ca de ieri n-am mai pusa mana pe camion.....

Asa, dupa acea grea urcarea, au urmat 55 km de coborare, dintre care cei 30 km asflatati cu 60 km/h, iar cei 25 km neasfaltati cu 15 km/h- si un praf..... Ceea ce este asa spectaculos la acea parte este tranzitie dintr-o zona de vegetatie, de la podisul arid semidesertic - Valle Alto de Cochabamba spre Chapare, zona de paduri tropicale, cu vegetatie abundenta si precipitatii zilnice. De fapt pe o distanta de 20 de km, precipitatiile variaza de la 300 mm/an la 5000 mm/an (ca si cum ai intra din desert intr-o sera, exact asta e senzatia).

Prima noapte am dormit intr-o scoala, apoi urmatoarele doua in Villa Tunari si Entre Rios intr-un alojamiento simplu dar comfortabil. O alta chestie actuala cu aceasta zona, Chapare, este cultivarea de coca - zona foarte fertila, centru de migratie nationala - se castiga foarte bine cu coca, care dupa un indelungat si rafinat proces de prelucrare devine cocaina. In prezent, guvernul bolivian are o politica stricta de eradicare, dar unul dintre partidele politice al caror presedinte este chiar seful sindicatului de producatori de coca, este pentru mentinerea partiala a plantatiilor - sambata a fost o mare demonstratie in Cochabamba cu Evo Morales, liderul sindical si fost candidat la presedentie.

Na bine, ieri si azi a fost cam plictisitor, clima devine tot mai arida iarasi, de la plantatii de ananas si banane s-a trecut la pascut extensiv de bovine. Ce e fain sunt finca-urile bogatasilor din Santa Cruz, fiecare cu piscina si vila luxoasa. Ultima noapte am dormit iarasi intr-o scoala.
Maine imi ridic viza de la consulatul chilean. Apoi, ori ma duc 2 zile pe la menoniti (fara bita), ori ma duc direct spre munti- Samaipata- Sucre- Potosi. Planul e apoi sa trec Salarul de Uyuni pe bicicleta si sa trec dupa aceea in Chile.

06.10.2002, cu busul Santa Cruz de la Sierra - Cotoca - San Javier

Iarasi inapoi la Santa Cruz. Initial am planificat sa merg de vineri la o familie de menoniti, dar a intervenit la ei o problema si nu am mai putut merge (s-a imbolnavit bunicul si a trebuit sa fie dus la spital). Bicicleta mi-am lasat-o la Centro Menno care numai luni deschidea.
Asa ca am fost vineri la Cotoca, un sat mai mare in apropiere de Santa Cruz, micut, cunoscut pentru biserica din plaza - un loc de pelerinaj a intregului orient bolivian- Virgen de Cotoca.
Sambata am venit in oras si m-am urcat in primul bus spre Chiquitania, zona deluroasa cu fostele misiuni iesuitice. Am ajuns asa la San Javier, foarte frumos sat, infiintat in 1609 de colonisti nemti. Satul adoposteste o biserica iesuita foarte frumoasa si bine pastrata, cu mult lemn si pictata in stilul tipic acestor biserici. Exista un circuit de ca. 1000 de km a acestor colonii, fiecare cu o biserica aparte. Dar cea mai frumoasa este cica cea din San Javier. Este una interesanta inca la Concepcion, dar ca prostu' am incurcat orele busurilor care pleaca spre Sta. Cruz si Concepcion.

Am stat la un alojamiento unde m-am imprietenit cu copii familiei, am fost ieri la o laguna artificiala- baraj si putina sapatura - foarte fain. Este o zona unde inalta clasa din Santa Cruz are vile si terenuri. Am cunoscut un tanar care are un teren de 43.000 ha si vreo 6000 de vaci. Toata zona se foloseste in principal pentru pascutul bovin extensiv, sunt latifundii de 50.000 - 100.000 de ha.
Ieri seara am fost la un karaoke, activitate parca deja traditionala in Bolivia. Din pacate am si racit.
O alta veste este ca am primit saptamana trecuta vizele pentru Chile si Argentina, fiecare pentru 3 luni si cu multiple intrari (70 $ si 30 $). Acuma ma gandesc sa-mi mut zborul pe mai tarziu, adica sa mai stau doua luni pentru a putea cobora cat mai mult spre Patagonia, si sa mai apuc sa si vad Peru-ul apoi. Sa vad.....
Maine plec spre Sucre, fosta capitala a Boliviei. Este un oras cu o clima foarte placuta si cu foarte multe cladiri coloniale. Sper sa ajung cam intr-o saptamana. Nu stiu daca voi mai avea ocazia sa scriu pana atunci, asa ca v-am pupat pe toti si astept sa-mi mai scrieti.

13.10.2002, pe bicicleta de la Santa Cruz de la Sierra la Sucre

Dupa 5 zile de pedalat si putin camionturism am ajuns sanatos (mai mult sau mai putin) la Sucre, capitala constitutionala a Boliviei. Probabil este cel mai frumos oras din Bolivia, cu o arhitectura coloniala foarte bine pastrata si multa lume tanara. Se afla la o altitudine de 2790 m si are o clima temperata, cu ploi ocazionale.
Drumul incoace a fost destul de greu. Am plecat marti din Santa Cruz si am facut 70 km. Mi-am pus cortul in albia unui rau, nisipos dar frumos, numai ca si vantul a inceput sa bata. Dupa ce m-am pus sa dorm a venit o rafala si a doborat cortul peste mine, a trebuit sa-l ancorez in bicicleta si sa car bolovani ca sa am unde fixa cuiele. A fost prima noapte in cort in Bolivia, deasemenea si prima noapte in cortul nou. E fain, putin cam mare, dar am loc sa ma intind.

Nu am prea dormit eu bine, am avut o tuse puternica toata noapte si batea vantul si ma tot gandeam ca va cadea peste mine.
Urmatoarea zi a fost pura urcare, 60 km pana la Samaipata, sat turistic de unde pornesc multe ture spre parcul national Amboro, spre Chapare. Acolo am dormit intr-un residencial, cu o curte cu multe plante, linistit, placut. Joi a urmat o zi iarasi cu multe urcari si coborari, vreo 15 km cu vant de fata. Spre vest, vegetaria se rareste din ce in ce mai mult.
Vineri am pedalat ultima bucata pe asfalt, apoi au urmat 130 km de drum neasfaltat, cu mult praf. Foarte mult praf. Zona te impresioneaza cu peisajele din filme western, vegetatie de cactusi. Parca as fi in Grand Canyon cateodata. Vineri si sambata nu am facut mai mult de 50 de km. Noapte spre duminica am dormit la o familie, intr-o casa simpla.... cand m-am trezit aveam in jur de 80 de piscaturi in plus - banui ca sunt pureci dupa cum arata piscaturile - noroc ca nu ma mananca prea tare, doar pe picioare putin. Hainele sunt acuma la spalat.... De acuma incolo, numai in cort sau alojamiento curat, dar nu in case cu mult praf - am patit-o si in Romania.
Ieri n-am prea pedalat mult. A inceput drumul cu o urcare foarte grea, cu praf adanc de 5-10 cm, se afunda roata si trebuia sa imping. Cand trecea un camion trebuia sa astept 1 minut sa se lase praful. Si coborarea nu este asa satisfacatoare pe cat ar trebui sa fie dupa asa o urcare, cu rotile subtiri pe care le am ma scutura foarte tare cu toate bagajele.

Din Villa Granada, de unde urma iarasi o urcare de 8 km, am luat un bus pana la Aiquile - 25 de km. Acolo mi-am spalat bita si am pornit-o pe drum. La un moment dat, opreste o masina langa mine cu doi englezi care ma intreaba daca nu vreau sa vin cu ei la Sucre. Sunt doi botanisti (unul dintre ei este o somitate mondiala in succulente si cactee care traieste aici), celalalt venit pentru a vedea niste cactusi endemici. Nu m-am lasat convins rapid, dar pana la urma am cedat si am zis ca macar duminica merita sa fac o pauza, mai ales ca urmatorii 130 de km erau iarasi fara asfalt si mult praf.
Ieri seara ne-am dus sa mancam si cred ca am mancat cel mai bun gratar (churrasco) din viata mea, o bucata cat o farfurie, groasa si cu un gust cu totul diferit de ceea ce stiam pana acuma... cred ca asa trebuie sa fie gratarele argentiniene.
Maine mai stau pe aici, ma simt bine, am de toate si e ieftin. Apoi miercuri vreau sa plec spre Potosi- 160 km, asfaltat, dar cu o urcare de cel putin 1300 m (Potosi se afla la 4080 m). De acolo am calculat alte 5 zile pana la Uyuni. Acolo mai e internet si voi decide pe unde o iau mai departe. Ori direct spre Chile- Ollague, ori spre sud- Laguna Colorada si apoi spre San Pedro de Atacama.

 
     
© www.stefanroman.com 2001 - 2009
vizitatori