Dupa ce am plecat din Castro, orasul principal al insulei Chiloe, la vreo 40 de km mi-am dat seama ca janta rotii din spate este aproape crapata si riscam sa-mi tai cauciucul. M-am intors cu un jeep in oras si dupa vreo 6 ore, am reusit la un tip foarte simpatic sa-mi schimb janta si sa centram roata (tine pana acuma, dupa 1000 de km si n-are opturi) - asta se intampla pe 31. decembrie. Revelionul l-am facut cu el si familia lui, linistit in casa, la o mancarica si un vin. Pe 1. aveam la ora 14 vaporul din Quellon spre Chaiten. Cu busul am ajuns repede, in doua ore. Vremea buna permitea o priveliste superba asupra vulcanilor inzapeziti de pe tarm.
 |
 |
|
In port se alineau 5 biciclete bine incarcate care urmau sa se indrepte toate spre sud, pe Carretera Austral. Aceasta, soseaua de sud in traducere, porneste in Puerto Montt si are ca destinatie finala satul O'Higgins, la 1000 km mai la sud in Regiunea Aisen. Soseau (un drum in mare parte neasfaltat, ce a costat pana acuma ca. 300 Mio. USD) a fost construita in timpul lui Augusto Pinochet pentru a creea un coridor de populare a zonei. Fiecare familie primea un lot de teren gratuit in ideea de a incepe activitati agricole in zona si de a popula aceasta parte greu accesibila a republicii Chile in vederea protectiei impotriva unei "invazii argentinien". Spre vest, de-a lungul coastei se insiruie o serie de vulcani, iar la est, o secundara creasta a Anzilor separa regiunea de Argentina.
Drumul este intotdeauna de-a lungul unor vai, trecand pe langa lacuri si ghetari. La sud, regiunea este delimitata de Campo de Hielo Sur, o zona imensa de ghetari (Innlandeis).
Dupa 2 zile de vreme frumoasa, de la Chaiten la Puyuguapi, am avut o zi de ploaie. Ghinion, fiindca era ziua cea mai frumoasa din p.d.v. al atractiilor- cativa km de-a lungul fiordului Puyuguapi, apoi o zona cu privire directa spre Ghetarul Colgante, o limba de gheata ce cade intr-un abrupt spectacular. L-am vazut, dar foarte scurt. A disparut in ceata. Dar am auzit cum a cazut un mare bloc de gheata, parca ar trece un tren pe langa tine.
Inainte de inserare, dupa un pas de vreo 600 m, ploaia s-a oprit iar eu mi-am pus cortul la intrarea in Parcul National Queulat (respectiv iesirea). Este o senzatie faina, dupa ce ai fost ud toata ziua, sa te bagi in cortul uscat, in haine calde si sa-ti bei ceaiul la lumina unei lumanari. Si liniste peste tot, doar paraiele se auzeau.
Urmatoarea zi, m-am intalnit cu Ingrid si Gerhard, doi austrieci pe care i-am intalnit pentru prima data in San Pedro de Atacama, apoi in Mendoza si acuma in Villa Amengual. Am intalnit dealtfel vreo alte 6 perechi pe biciclete, unii chiar cu copilasi de un an jumate in carut, majoritatea nemti.
Straturile inalte de nori sunt altfel aici, au forme foarte ciudate, datorita curentilor puternici si temperaturilor joase din atmosfera. Natura este impresionanta, lacuri, paduri, varfuri ascutite ale muntilor, acoperiti partial cu ghetari. Mi-a facut mare placere sa ma dau pe aici cu bicicleta. Drumul este asfaltat incepand cu 25 de km inainte de Manihuales. Am mers pana la Puerto Aisen, urmatoarea zi am mai vrut sa vad oceanul odata si am pedalat 13 km la Puerto Chacabuco. Aici m-am intalnit cu doi olandezi, pe care-i intalnisem in pasul Hua-Hum cu o luna in urma. Mi-au dat un cauciuc putin folosit, ei plecau spre Santiago cu vaporul.
In Coyhaique, orasul cel mai mare din zona am facut apoi o zi pauza, dormind mult si mancand toata ziua. E nevoie cam la 7-10 zile de o zi de pauza. Obosesti dupa atata pedalat si vant.
Cu un vant puternic din spate am ajuns intr-o zi apoi la Puerto Ibañez, la lacul General Carrera (in Chile, in Argentina ii spune Lago Buenos Aires). Vineri, la 9 dimineata aveam feri ce face transbordul spre Chile Chico. Daca-l pierdeam, doar duminica pleca urmatorul feri. Pe un vant incredibil, am trecut lacul in 3 ore. Valuri de un metru jumatate clatinau barca asa de tare, incat se intampla cateodata ca elicea sa nu mai fie in apa. Masinile au fost legate bine si pasagerii aveau rau de mare. Am observat un fenomen pe care nu-l mai vazusem. Din cauza vantului puternic, se forma o cortina de apa suflata de pe buza valurilor (ca si o ploaie daca treceai prin ea) care sub razele soarelui dadea nastere unui curcubeu.
Cu ajutorul aceluiasi vant, din spate, am parcurs in 3 ore 70 de km pana in oraselul Perito Moreno din Argentina. Peisajul se schimba dramatic. Dupa padurile si lacurile pitoresti din Chile, urmeaza pampa plicitisitoare in Argentina. Adica nimica. Si sa nu uitam vantul.
In orasel, am fost invitat de o familie sa dorm la ei in casa. Am stat la povesti pana tarziu. Dimineata am incercat sa fac autostop, sa ajung cu vreo 500 km mai la sud, la El Calafate. A fost destul de greu sa o lalai 9 ore toata ziua stand la autostop, in acel vant. Nici busurile nu aveau loc pentru mine, totul ocupat pana peste 5 zile. Obosit, m-am intors la familie sa mai dorm o noapte. Aceeasi poveste urmatoarea zi, dar dupa 3 ore am fost luat de o duba. Cu greu, am ajuns in aceeasi seara la Comodoro Rivadavia, pe coasta Atlanticului. Vantul tot asa puternic era. De fapt, stati sa va explic: daca vrei sa mergi, trebuie sa te inclini importriva vantului. Daca vrei sa te dai pe bicicleta, trebuie sa ai mare grija. Ok, daca bate din spate, nu trebuie sa faci nimica, doar sa tii directia. Daca bate din lateral, ai o pozitie ciudata pe bicicleta, cam cas. Dar daca bate din fata, ai pus-o. Acolo nu mai merge nimica, nici in cea mai usoara viteza. Poti inainta, dar cate o rafala ucigatoare te face sa-ti pierzi echilibrul. Cu trafic, poate fi periculos. Este demoralizant cand vezi ca intr-o ora faci doar 3 km, pe drum plat, sau chiar coborare. Pe langa asta, este greu sa respiri, iti bate vantul in fata... Zgomotul care-l face frecandu-se de haine si bicicleta e foarte enervant. Pe langa stalpii de curent ai impresia ca aterizeaza un avion. Nu prea ai cum sa gatesti, sau sa-ti pui cortul, doar daca gasesti un loc ferit. Aici, distantele intre sate sunt mari, intre 100 si 200 km. Apa gasesti doar acolo. Asta sa nu fie problema, dar vantul te omoara.
 |
Decizia pe care am luat-o a fost sa ma introc in regiunea lacurilor din Chile. Cu greu, am primit un loc intr-un bus spre Neuquen (pana la sfarsitul lui februarie, multe companii nu mai au locuri, totul fiind rezervat). Daca as fi continuat spre Ushuaia, nu stiu daca as fi gasit vreun bus liber spre intoarcere, mai ales ca in doua saptamani imi expira viza de Chile.
In cele 20 de ore de stat in autobus, de la Comodoro la Neuquen si apoi la Zapala, peisajul nu s-a schimbat. Todo pampa.
Cu vant din fata, am plecat din Zapala spre Las Lajas (am dormit in cort in curtea politiei- ferit de vant), apoi am trecut ieri pasul Pino Hachado si acuma sunt in Lonquimay, Chile. Vantul tot din fata bate, dar nu asa tare. Tot ma oboseste, dupa 20 de km simt ca parca ar fi deja destul pentru azi (tocmai a inceput sa ploua).
Am de gand sa mai trec aici de doua ori niste pasuri, pe la 2-3 lacuri, privire spre 2 vulcani, dupa care cu busul la Santiago.
