deutsch english español
   
   
     
 

Participant: Stefan Roman
Perioada: 21 august 2002 - 3 martie 2003
Zona: Cordiliera andina si altiplanoul din Peru, Bolivia, Chile si Argentina, bazinul Amazonului bolivian, Patagonia
Distanţa: 7088 km


 
     
Informaţii utile
Etapele Transandina 2002 - 2003

Sucre - Potosi
 

Sucre - Potosi
15.10 - 17.10

 
   
 

Salut,

in primul rand vreau sa va multumesc ca mi-ati raspuns la mailuri. Sa stiti ca-mi cade foarte bine sa aud de voi si imi pare bine ca macar in felul asta poate cineva imparti cele vazute cu mine- ce bine ar fi sa mai fie cineva cu mine...
Sunt in Potosi. Dupa cum am planificat, in 3 zile am parcurs cei 160 de km de la Sucre. A fost o portiune foarte faina. Am plecat miercuri cam tarziu, pe la 2 dupa masa si am ajuns pana la Millares, la 60 de km de Sucre. Traseul porneste de la Sucre, la 2790 m altitudine, coboara 17 km la Yotola, dupa care incepe un urcus de cca. 400 m diferenta de nivel la 2860 m. Doua coborari si o urcare scurta mai lipsesc pana la Milllares, satuc aflat intr-o vale (torent sau quebrada) cu 3-4 magazine, 2 restaurante si niste case. Aici se afla un punct de plata pentru sosea si de fiecare data cand opreste un microbus sau autobuz, vreo 10-12 fete si femei fug la geamurile masini sa vanda sucuri sau mancare la pasageri. Alte busuri opresc si pasagerii mananca la restaurant.

Noaptea de miercuri spre joi a plouat. Asa ca joi dimineata am plecat cu cerul innorat. Primul pas se afla la 2800 m, diferenta de nivel de 650 m am facut-o tras de un camion, apoi a urmat o coborare in viteza cu o medie de 68 km/h. Aici incepe adevarata urcare spre altiplano, de la 2300 m la 3860 m!!!! 5 km am urcat din forte proprii, apoi s-a apropiat un camion mai lent de care m-am prins pentru ultimii 8 km. Asta da ciclo(camion)turism..... Oricum, afara era deja mai frig si eram transpirat. Cand am ajuns pe altiplano, unde temperatura era cu 5 grade mai scazuta a si inceput sa ploua. Cand eram in zonele joase din departamentul Santa Cruz imi doream de fiecare data ploaie, acuma insa imi doream soare. Pentru 12 km drumul este plan, chiar coboara spre sfarsit. Mi-a adus aminte de ultimii km inainte de Nordkapp, aceeasi vreme si acelasi peisaj. Doar ca acuma eram mai bine echipat cu hainele si nu eram ud pana la oase. Cu toate ca vremea era urata, este ceva special sa te dai cu bicicleta pe acest podis de altitudine. Este un peisaj natural si cultural foarte interesant. Taranii cultiva si pe pante de pana la 35 grade inclinataie. Altiplanoul este un podis inchis la altitudini de 3500 - 4000 m caracterizat prin vastele zone plane. Satele au casele imprastiate peste tot, sunt case construite din caramizi de pamant (noroi cu fan), acoperite ori cu tigle (stil mediteran) ori cu fan. De obicei populatia este saraca, traiesc doar din agricultura (cultiva cartofi, porumb si grau). Putinele sere au rosii si salata. Ceapa se cultiva in vai. Au sisteme de irigatie dar aici nu folosesc terase. O mare problema cu care se confrunta este eroziunea pe terenurile in panta si lipsa de apa in perioada seaca. Pentru fiecare 3, 4 sate exista cate o scoala si dea lungul soselei sunt dispensare medicale.
Pe o ploaie torentiala am urcat iarasi la 3360 la Betanzos, ultimul sat important inaite de Potosi. Am ajuns pe la 14:30, destul de demotivat de a mai continua- eram transpirat si-mi era frig. Mi-am gasit un alojamiento ieftin si m-am dus sa mananc ceva cald. In rest m-am plimbat toata dupa-masa si mi-am cusut niste protectoare pentru ploaie la picioare- Regenschutz.
Cand m-am trezit azi dimineata am vazut albastrul orbitor al cerului. Intr-adevar, la aceste altitudini cerul are o culoare mult mai intensa.
Ultimii 50 de km, de la Betanzos la Potosi urca usor, cu portiuni plane si mici urcusuri mai serioase. Urca pana la ca. 4200 m.
Am ajuns devreme, la 13:15. M-am cazat ieftin (ca de obicei, 15 bolivianos = 2 USD) si am mers rapid la o agentie care organizeaza ture in mine. Orasul Potosi a fost la un moment dat cel mai bogat oras din lume, pe vremea aceea (sec. 17.-18.) avand cele mai bogate zacaminte de argint din lume. Aceasta perioada a marcat orasul prin arhitectura monumentala a unor biserici si case. Este o placere sa te plimbi pe strazile abrupte si inguste, cu case bine pastrate si renovate. Este dealtfel, ca si Sucre, inclus in patrimoniul cultural UNESCO.

Cu inca trei turisti am intrat sa vizitam o mica mina privata unde lucreaza 4 mineri "manageri" cu cate 3-4 ajutoare. Este probabil cea mai grea munca aici, nu au masini, bat gaurile cu mana si folosesc dinamita pentru explozii- exista multe accidente. Stau cate 16-20 de ore in mina, doar cu coca, alcool 96% si apa, cu lampi cu carbid si ventilatie proasta.

Momentan pretul pentru zinc a scazut foarte mult pe piata mondiala si lucreaza pentru subsistenta. Doare minele cu exploatare industriala mai au castig real.
Incepe perioada de ploaie. Salarul Uyuni are deja 5-7 cm apa, asa ca nu voi putea intra pe bicicleta pana la Isla de los Pescadores. Apa nu se infiltreaza, trebuie sa se evaporeze. Eventual cu un jeep...
Pana la Uyuni sunt 220 km. Cred ca in 4-5 zile voi face traseul, este neasfaltat, urca cica primii 50 de km dupa care drumul este plan. Satele sunt mai rare aici. Asa ca va trebui sa ma aprovizionez si sa incep sa gatesc.

OK, cam atat, oricum am scris mult si poate nu aveti chef sa stiti chiar asa detaliat totul. Poate cand va plictisiti reveniti sa cititi.
Ma duc sa ma culc, este deja 11 si de mult n-am mai stat pana asa tarziu.


Salutari si bis Uyuni

 
     
© www.stefanroman.com 2001 - 2009
vizitatori