Ce ocazie bună de a ieşi din Arequipa şi a merge în munţi: ziua naţională a Peru-ului şi în concluzie două zile libere, joi şi vineri, adică un luuuuung sfârşit de săptămână. De mai multe zile căutam informaţii despre un munte care nu-i foarte umblat, dar care are ceva fascinant. Se numeşte Mismi şi se află în apropierea Chivay-ului, importantă localitate în valea Colca de unde se pornesc excursii în canionul omonim şi la locuri de unde se pot observa condori.
După ce m-am odihnit după lunga zi de 26 în care am chefuit şi sărbătorit ziua mea de naştere, am plecat joi la amiază cu autobusul spre Chivay (15 soles) unde am ajuns trei ore şi jumătate mai târziu. Îmi luasem tot echipamentul de munte cu mine în speranţa de a mai găsi pe cineva cu care să pornesc în ascensiunea muntelui Mismi. Chiar după ce am ieşit din autogară am văzut un tip solid care se plimba cu doi rucsaci în cârcă spre plaza. Am intrat în vorbă şi ne-am pus rapid pe căutarea unui hostal, eu întrebând pe partea stângă a strâzii, el pe partea dreaptă. După 5 minute am găsit în sfârşit o cameră într-unul dintre numeroasele hostaluri care erau deja ocupate de alţi turişti veniţi pentru mini vacanţă. De aici totul a decurs foarte rapid, i-am prezentat planul meu, i-am dat informaţiile pe care le aveam şi o oră mai târziu dădeam deja ture prin piaţă pentru a ne aproviziona cu mâncare pentru următoarele zile. La o agenţie de turism am mai primit nişte explicaţii referitoare la poteca care se apropie de munte. Dan este australian, de vârsta mea, un tip optimist şi vesel, antrenor personal de fitness şi călătorea deja de trei luni prin America de Sud. Era pentru prima dată când încerca o ascensiune la astfel de înălţimi.
Dimineaţa la şase jumate am mers la locul de unde pornesc maşinile spre Tuti (2,5 soles), un sat la 40 de minute de Chivay şi la 3920 metri altitudine, locul de unde se porneşte în lungul marş spre Mismi. Un ghid local, Domingo, ne-a mai explicat odată cum să ne orientăm ca să ajungem în partea superioară a unei văi, pentru a urca următoarea zi pe vârf. Am mai mâncat fiecare câte un sandwich mare pentru a pleca cu burţiile pline. După scurt timp, urcând nişte scări şi un drum printre terenuri agricole ajungem la ruinele unui fost aşezământ preincaic. Zeci de ruine de case şi ziduri de delimitare a terenurilor într-o ordine geometrică perfectă caracterizează acest loc flancat de abrupturi din trei părţi. Urcarea spre pampa de deasupra sitului se face printr-o potecă urcând în ziczac în centrul abruptului frontal. Pe măsură ce avansăm în potecă, priveliştea spre ruine este tot mai spectaculoasă si se poate recunoaşte exactitatea şi detaliul cu care a fost proiectat aşezământul. Am început mersul într-un ritm lejer, fără să ne obosim prea tare. Ajungând în vasta pampă am făcut prima pauză de masă. Aveam cu noi fructe, multe ciocolăţi şi batoane de cereale, biscuiţi săraţi şi dulci, ceva şuncă şi caşcaval şi evident macaroane.
Pentru 3 ore am continuat să urcăm uşor pampa, urmând tot timpul o potecă lată. Din când în când, în partea superioară a podişului sunt desenate pe pietrele mai mari sâgeţi albe cu direcţia Mismi. La un moment dat, recunoscând în depărtare o căsuţă în dreptul crestei drepte faţă de vârf se trece pe deasupra acesteia pentru a ajunge în potecă care flancheză acest versant. Încă două ore, trecând pe lângă o altă căsuţă părăsită (în aval fiind una locuită) mergem până în zona de vale cu două gospodării, crescătoare de alpaca unde instalăm cortul scurt inainte de a se întuneca.
Efortul depus în această zi a fost mare, cu toate că nu a trebuit să încărcăm bagajul cu multă apă, aceasta curgând în abundanţă de pe ambii versanţi ai văii. Acest loc se află la 4930 m, 1000 de metri mai înalt decât Tuti. Noapte nu o dormim toată, foindu-ne prin sacii de dormit de pe o parte pe alta. Nici aspirina pe care am împărţit-o nu ne-a ajutat foarte mult.
Dimineaţa ratăm trezirea de la ora 5 şi aşa pornim abia la ora 7. Văzând orientarea pereţiilor şi a crestelor am decis să urcăm prin mijlocul văii, urcând o primă treaptă printr-o zonă de grohotiş. Dar, apropiindu-ne de perete, ne-am dat seama că există şi o alta alternativă, prin partea stângă, ocolind peretele şi urcând apoi spre creasta principală. După jumătate de oră urcând în această direcţie, total pe neaşteptate apare un tânăr coborând micul grohotiş de sub perete. Era proprietarul casei de lângă unde instalasem cortul. El ne-a explicat un alt drum care este mult mai scurt şi uşor de parcurs. Este o mică căţărare prin mijlocul peretelui, la stânga de o mică peşteră cu interesante coloane, stalactite şi stalagmite de gheaţă. Într-o jumatate de oră ajungem deja la al doilea perete, care se ocoleşte prin stânga. Urcăm spre stânga până dăm de primele formaţiuni de penitentes, de unde deja se recunoaste vârful. Eram în bună condiţie fizică ambii, aşa că nu am observat altitudinea avansată.
Cu mai multe mici pauze, la ora 12 ajungem pe vârful Mismi şi ne imbrăţişăm de bucurie. Stăm sus pe ascuţitul vârf Mismi şi admirăm halucinanta privelişte, recunoscând toate vârfurile importante din zonă: la sud-est Chachani, Misti şi Pichu Pichu, la sud Ampato, Sabancaya şi Hualca Hualca, la vest Coropuna şi Solimana. Deasemenea se poate recunoaşte o parte a Chivay-ului cu extinsele terasemente şi sisteme de irigaţie. Dacă spre nord-vest muntele creşte cu o pantă de înclinaţie medie, faţa de sud este verticală. Dea lungul crestei Mismi-ului se află şi limita continentală a bazinelor hidrografice, apele curgând spre sud-vest vărsându-se în Oceanul Pacific, cele dinspre nord şi est străbătând mii de kilometri înainte de a se varsă în Oceanul Atlantic. Poate şi cel mai interesant detaliu despre acest munte este şi faptul că la o altitudine de 5100 de metri se află un mic lac care este considerat izvorul Amazonului, adică cel mai îndepărtat afluent al gigantescului râu sud-american.
Facem o serie de poze pe vârf, luăm prânzul şi ne pregătim să coborâm cei 650 m înapoi la cort, de această dată pe un traseu ocolitor, dar mai uşor de coborât. Avem nevoie de două ore pentru a aluneca pe mai multe grohotişuri de nisip în timp ce pe grohotişurile de stânci şi bolovani mari sărim de pe o muchie de stâncă pe alta ca să ajungem la cort. Vremea s-a stricat, s-a înnorat şi se aud şi tunete. De obicei în această perioadă nu plouă, fapt ce se şi adevereşte şi înainte de apus, cerul este din nou senin. După clasica cină cu supă de tăiţei şi niste cremvurşti, tragem gluga sacului de dormit peste cap şi ne punem la dormit. Dimineaţa nu ne grăbim să ieşim din cort înainte de răsăritul soarelui la ora 7, azi nefiind o zi foarte lungă şi grea de mers.
Ne facem bagajele şi pornim din nou spre Tuti. Dan avea autobus din Chivay spre Arequipa la ora 16, aşă ca aveam destul timp să ajungem. De mai multe ori ne oprim şi ne uităm spre muntele pe care cu o zi înainte îl urcasem, pentru a analiza ce alte posibilităţi de ascensiune am fi avut. Înainte de am face coborârea finală spre Tuti mai admirăm în liniste ruinele Mauchallacta. Nici acuma nu ne vine să credem ce ordonat arată totul de la înălţime, avem impresia că ne uităm la o schiţă, la o pictură cu linii şi forme geometrice.
Ajunşi în Tuti aşteptăm jumătate de oră până prima maşina pleacă spre Chivay. Acolo, spre surpriza mea găsesc un bilet pentru ora 16 şi aşa, într-un bus arhiplin ajungem la ora 19:30 în Arequipa. Satisfacţia care ne-a dat-o această tură o simţim încă toată săptămâna, peisajele şi impresiile de pe munte rămânând întipărite şi alimentându-ne cu plăcute amintiri şi energie pozitivă.
