Printre numeroasele acţiuni organizate de Clubul de Cicloturism Napoca în anul 1998 , s-a numărat şi proiectul Transanatolia '98, o expediţie cicloturistică prin Turcia Centrală- podişul Anatoliei, Turcia Mediteraneană şi Cipru. Participanţi la această expeditie au fost membrii Clubului de Cicloturism Napoca Arnold Kadar (23, cercetător geograf), Stefan Roman (18, student) şi Laszlo Kupa (23, informatician).
Pregătirile au început încă din luna mai, prin punerea la punct a bicicletelor şi căutarea unor sponsori, fără a căror ajutor expediţia nu ar fi avut succes (ATTA, White Wolf, CD-Radio Napoca, Fuji Film, Vitrina Felix Media, Color Copy Shop, Plusz Pharmavit, Napolact, Foto Trilogy, Flip, S&V, Play şi Dita Farm).
Având experienţă cu condiţiile climatice din zonele sudice ale continentului din expediţia precedentă prin ţările balcanice, ştiam că nu va fi foarte uşor să pedalăm pe călduri de peste 40° C.
8 iulie: Cu o mică întârziere, pornim cu trenul spre Bucureşti de unde ne urcăm într-un autocar care ne duce la Istanbul. Cu transportul bicicletelor nu am avut nici o problemă.
10 iulie: La ora 6 ajungem în metropola de la Bosfor. Ne întâmpină un oraş foarte agitat, circulaţie intensă, lume multă, turişti. Suntem confruntaţi cu stilul de viaţă oriental unde viaţa cotidiană se desfăşoară pe străzi, în faţa magazinelor. De peste tot simţim mirosuri exotice, ceai, fructe, dulciuri şi kebap. După o scurtă orientare coborâm la malul mării şi ne facem un plan de vizitare a atracţiilor turistice. Aici am prima pană.
Vizităm palatul Dolmabahce, Marele Bazar, Moschea Albastră şi Hagia Sofia urcăm în Turnul Galata. Seara ne cazăm pentru 10 DM la o pensiune unde ne odihnim pentru ziua următoare, prima zi de pedalat. 30 km
11 iulie: Dis de dimineaţă pornim din Istanbul şi trecem pe partea asiatică a Turciei peste Podul Bosforus. De la mijlocul podului suntem escortaţi de o motocicletă a poliţiei până pe partea cealaltă (nu era permis să treci podul cu bicicleta). Pe o distanţă de 30 de km ne aflăm tot în Istanbul. într-o coborâre pe malul mării am o explozie pe roata din spate şi sunt nevoit să schimb cauciucul (anvelopa). De-a lungul coastei Marmara pedalăm până la Izmit. Trecem de oraşul Adapazari şi ajungem pe malul lacului Sapanca unde punem corturile. 155 km
12 iulie: Ne continuăm drumul spre sud est, trecem peste trei pasuri de altitudine şi ajungem într-o zonă aridă de podiş. Cu cât ne deplasăm mai mult spre sud, cu atât mai mult ne este îngreunat pedalatul de căldura toridă. între orele 15 şi 17 suntem nevoiţi să ne adăpostim la un loc cu umbră, mersul pe acea căldură fiind imposibil. în medie consumăm în jur de 7 litri de apă pe zi, justificat de efortul depus. Campăm într-o grădină în apropiere de orăşelul Nallihan. 133 km
13 iulie: După o noapte nedormită pentru Arnold din cauza unor dureri de măsea, ajungem la Nallihan, un orăşel la circa 150 km distanţă de Ankara. Aici găsim un dentist care-i extrage măseaua. între timp, eu şi cu Laci ne-am împrietenit cu nişte localnici care ne servesc cu ceai negru fierbinte, băutură tradiţională în Turcia. Intrăm într-o zonă de semideşert. Din pricina căldurii şi monotoniei peisajului ne urcăm bicicletele pe un camion care ne duce până la Ankara. Ajunşi târziu în capitala Turciei, nu avem timp să ne mai căutăm un loc adecvat pentru campare, aşa că ne culcăm pe izolir în curtea unei şcoli în plin centrul Ankarei. 87 km
14 iulie: Vizităm Mausoleul Atatürk, dedicat tatălui Turciei, Mustafa Kemal Atatürk, întemeietorul Turciei moderne. Drumul ne conduce afară din oraş spre Gö lbaşi. Urcarea la satul Bala este foarte anevoioasă, fiind un urcuş de 10 km pe temperaturi de peste 35° C. Deşi ne mai uşurăm bagajele, tot mai avem de dus cu noi 30 de kg. Nu lipseşte primusul, vasele de gătit, echipamentul foto şi video şi mâncare suficientă pentru 10 zile. Campăm după 128 km parcurşi într-un lan de grâu la circa 50 de km înainte de Kirshehir.
15 iulie: Printr-o zonă de dealuri din podişul Anatoliei, ajungem în oraşul Kirshehir. Telefonăm acasă şi ne liniştim părinţii. Mai pedalăm câteva ore, după care iarăşi luămun camion până în Kayseri, drumul care urma să-l parcurgem fiind plan şi fără nici o atracţie naturală sau culturală. Ne aflăm la poalele masivului Antitaurus care se înalţă impunător în faţa noastră, culminând în Erciyas Dag la 3917 m. Punem corturile într-o grădină, localnicii trecători care ne observă fiind foarte amabili şi servindu-ne cu caise, mere si smochine. 120 km
16 iulie: La prima oră începem urcarea pe un drum cu serpentine spre staţiunea Kayak Evi, situată la altitudinea 2215 m. Avem noroc şi ne mai prindem de câte un camion care ne uşurează urcarea. Unul dintre obiectivele proiectului nostru a fost desigur şi escaladarea vărfului Erciyas, cu toate că nu am putut să ne luăm cu noi echipamentul alpin. în staţiune ne împrietenim cu un hotelier care ne explică traseul spre vârf. Ne înţelegem cu el să ne lăsăm bicicletele în pivniţa hotelului, ne aprovizionăm cu alimente şi pe la ora trei pornim spre vârf. Urcăm mai întăi pe sub două fire de teleschi. Aici creasta se demarchează, noi însă ne îndreptăm spre un loc, despre care am auzit că ar fi ideal pentru stabilirea taberei de bază. Ajunşi acolo, întâlnim un grup de turci care tocmai coborâseră de pe vârf. Ne explicau că este imposibil să urci fără colţari şi pioleţi, iar în tenişi, cum eram noi încălţaţi, nici pe atâta. Stabilim însă tabăra de bază ceva mai sus, la 3100 m, sub creastă la sfârşitul unei limbi de zăpadă. 20 km cu bicicleta
17 iulie: Ne trezim la ora 6:45 şi continuăm urcarea, aşa încât la ora 11:30 suntem pe vârf (în tenişi). Traseul nu necesită efort mare, am întâmpinat dificultăţi doar la un traverseu, unde nefiind asiguraţi, puteam să cădem oricând, roca fiind friabilă.
Pe vârf suntem răsplătiţi cu o privelişte spectaculoasa. Facem repede nişte poze cu bannerele sponsorilor şi suntem nevoiţi să ne întoarcem din cauza apariţiei unor nori ameninţători. Coborâm cu o satisfacţie de nedescris în staţiune.
Nu le vine localnicilor să creadă că într-adevăr am reuşit să urcăm pe vârf. Ridicăm corturile pe malul unui lac de acumulare de lângă staţiune şi ne odihnim după acest lung marş.
18 iulie: Coborârea în viteză pe biciclete până în Develi ne readuce iarăşi în domeniul cicloturismului. Astăzi pedalăm 102 km până la următoarea atracţie turistică a Turciei, zona Kapadocia cu vestitele câmpuri de conuri din tuf vulcanic. Vizitâm mai întâi orăşelul turistic Ürgüp cu bazarele lui. Pe marginea drumului se vând covoare, diferite chiciuri, suveniruri. în apropiere de Zelve punem corturile într-un peisaj aparte.
19 iulie: Ziua începe puţin promiţător. Pe lânge nişte probleme cu sănătatea pe care le am, am făcut iarăşi pană pe ambele roţi. Vulcanizarea o fac în parcarea din faţa muzeului sub aer liber din Zelve. La 10 km de aici, la Göreme, admirăm locuinţele scobite în roca moale a conurilor. Părăsim Kapadocia spre sud, îndreptându-ne spre Nigde. Drumul este plan, pedalând câte 20 de km fără ca şoseaua să aibă vreo curbă. 121 km.
20 iulie: După ce am vulcanizat iarăşi două pene, pornim pe o mare căldură spre sud. Oprim un camion care ne duce până la Tarsus, nu departe de Marea Mediterană. Umiditatea în această zonă este foarte mare, aproape de 100%, şi în combinaţie cu temperatura ridicată îngreunează foarte mult pedalatul. Mai parcurgem 45 de km şi ajungem în sfârşit la Marea Mediterană, în oraşul Mersin (Icel). Aici decidem să mergem pentru câteva zile în Cipru. Seara la ora 10 pleacăm cu vaporul în direcţia Cipru, mai exact Republica Turcească a Ciprului de Nord, aflată din 1974 sub ocupaţie turcă. Dormim sub cerul liber pe puntea vaporului, lăsându-ne răcoriţi de briza marină. 80 km
 |
21 iulie: Ajungem la Famagusta (Gazi Magusa). Primul drum este direct la o plajă din apropierea portului unde facem pentru prima dată baie în Marea Mediterană. După câteva ore de relaxare pornim spre capitală, Nicosia (Levkoşa), oraş împărţit în două, partea de nord turcească, cea de sud grecească. Avem la început unele probleme cu circulaţia pe stânga. După masa ajungem în Levkoşa (Nicosia) şi vizităm oraşul. Plimbându-ne pe străduţele capitalei, ajungem la o infundătură. Aici se termină partea turcească a oraşului, iar după un şir de case nelocuite începe partea grecească. La singurul punct de trecere suntem informaţi că numai angajaţilor ONU le este permis să traverseze graniţa, aşa încât ne întorcem spre centrul oraşului. în ciuda faptului că nu avem unde să ne punem cortul, dormim într-o benzinărie unde ne-am împrietenit cu nişte localnici. 70 km
22 iulie: în prima parte a zilei facem doar 20 de km, de la Nicosia la Girne (Kyrenia). Ajunşi în portul din Girne, prindem chiar primul feribot spre Turcia, care după 6 ore acostează în portul Taşucu de lângă Silifke. De aici, pe malul mării mergem pe o şosea pitorească până la un camping. 40 km
23 iulie: Astăzi pornim ceva mai devreme, la ora 3 dimineaţa ca să nu mai prindem căldurile insuportabile de după masă, aşa încât la ora 12 aveam deja parcuşi 120 km . Drumul este foarte anevoios, cu multe coborâri şi urcări. Localităţile se află de obicei în mici golfuri, pe malul mării, iar drumul coboară de fiecare dată la aceste localităţi, realizându-se diferenţe de nivel între nivelul mării şi pasuri de câte 700-1000 m. Ne oprim în Anamur, unde suntem invitaţi să stăm la un motel (pe gratis). Cu această ocazie ne spălăm hainele şi facem ordine prin genţi.
24 iulie: Datorită greutăţii de a pedala pe acea căldură şi umiditate, facem auto-stopşi ne urcăm pe un camion cu care mergem până la Alanya, mare centru turistic pe coasta mediteraneană. Undeva, pe interminabilele plăji ne punem şi noi izolirul şi dormim sub cerul liber. 30 km
25 iulie: Pedalatul devine tot mai greu, eu am de mai multe zile probleme cu sănătatea (diaree), Laci nu se mai simte nici el bine, aşa încât după 50 de km ne urcăm iarăşi cu bicicletele în bena unui camion şi mergem în Antalya, direct la autogară. Cu autobuzul plecăm spre Istanbul. 50 km
26 iulie: în zori de zi ajungem din nou la punctul de plecare a expediţiei, Istanbul. Fiind ziua mea de naştere, cumpăr o mică tortă pe care o mâncăm cu mare poftă. La autogara Laleli, împreună cu nişte cicloturişti din Odorheiul Secuiesc care îşi terminaseră şi ei tura, luăm un alt autobuz spre casă. 10 km
27 iulie: După o lungă şi obositoare călătorie cu autobuzul, ne trezim în Gara de Nord din Bucureşti cu biletul de personal în mână. Nu ne vine să credem că expediţia s-a sfârşit deja. Seara târziu suntem acasă, părinţii se bucură că ne-am întors teferi, iar noi ne bucurăm că putem face un duş cu apă rece ca gheaţa.
Expediţia a fost un deplin succes, cu toate că nu s-a mai realizat ultima parte a traseului pe coasta egeană. Am parcurs în total 1297 km, am inclus o parte de alpinism prin escaladarea vârfului Erciyas şi am vizitat majoritatea obiectivelor din zonele traversate. A fost o adevărată testare a limitelor, pe care încercăm să le depăşim din nou în anul 1999 cu expediţia Scandinavia '99- expediţie cicloturistică dincolo de cercul polar.
Mulţumim încă o dată pe această cale sponsorilor care ne-au sprijinit şi de această dată prin produsele şi servicile lor.
