Cu două săptămâni înaitea începerii şcolii am vrut neapărat să mai fac o tură cu bicicleta. De mult aveam în plan să trec Carpaţii pe cel mai înalt drum naţional, DN 67 C Sebeş- Novaci, peste pasurile Tărtărău şi Urdele din masivul Parâng.

în data de 3.09.1998 am plecat cu trenul din Cluj care m-a dus până la Vinţu de Jos. Din păcate am avut probleme cu transportul bicicletei, deoarece nu am putut să o duc în ultimul vagon, aşa încât a trebuit să plătesc mesageria - 25.000 de lei. Cu puţină întârziere m-am urcat pe bicicletă şi m-am îndreptat spre Sebeş, de unde începe DN 67 C. Primii 45 de km drumul urcă uşor, după care valea Sebeşului se îngustează, iar după alţi 10 km începe un urcuş spre lacul Oaşa. La un popas la cabana Oaşa (1270 m) m-am întâlnit cu un tânăr german care era pe motocicletă şi venea din partea opusă. Mi-a povestit că sus în pas l-a prins o furtună cu ploaie cum n-a mai pomenit şi că nu prea am şanse să trec cu bicicleta prin acele noroaie. M-a cam speriat el, mai ales că era deja ora 5 după masa, norii îmbrăcau ameninţător piscurile cele mai înalte, nu cunoşteam zona şi eram singur. Aşa că, decât să mai pierd timpul pe la cabană mi-am continuat drumul, care duce pe malul lacului câţiva kilometri, trece pe lângă nişte stâne şi urcă spre pasul Tărtărău (1665 m).

Deşi şoseauaera accidentată, coborârea prin noroaie la Obârşia Lotrului (1345 m) mi-a făcut o plăcere de nedescris, unde, ajuns la ora 7, am rămas surprins de "puhoiul" de lume ce era adunat - era sezonul hribilor (bureţilor) şi ţigani care stau în corturi tocmai veneau de la cules. Mi-am găsit un loc de dormit într-una din căbănuţe şi m-am interesat la staţia meteorologică care este prognoza pe următoarea zi. Se aşteptau ploi.

Dis de dimineaţă, după ce am plătit 10.000 de lei pentru locul în căbănuţă, am plecat sub un cer senin spre pasul Urdele. Trei kilometri după Obârşia Lotrului, drumul o ia la stânga peste un pod tare şubred (un Aro tocmai îşi rupsese axul) şi urcă prin pădure.

Aici am făcut o pană care după 15 minute era vulcanizată. Seria de serpentine iese din pădure, trece pe lângă o stână şi se termină la ramificaţia cu drumul de creastă al Latoriţei (drumul strategic). După un scurt dar greu urcuş pe bicicletă am ajuns în pasul Cărbunele unde mi-am încălzit pe Primus o conservă de fasole. Pauza a fost foarte binevenită după 4 ore de pedalat în urcuş. De aici am coborât în şaua Muntinul (2010 m). Apoi am urcat în pasul Urdele (2141 m) pe un drum foarte accidentat - este pavat cu bolovani pe care-i ocoleşti cu greu - fiind nevoit să mă dau jos de câteva ori de pe bicicletă. Senzaţia pe care am avut-o în pas a fost de o deplină satisfacţie, eram singur, totul în jurul meu era alb, mă aflam într-o mare de nori.

Telul meu a fost atins, urcarea pasului Urdele cu bicicleta. Pe downhill-ul de 25 km până în Novaci m-am putut relaxa. Am mai pedalat vreo 15 km la Peştera Muierii pe valea Galbenul. Aici am înnoptat la cabana Peştera Muierii şi vazându-mă singur cu bicicleta, cei de la cabană mi-au dat o cameră gratis. Seara m-am mai uitat cu ospătăresele la televizor cum echipa de gimnastică a României devenea campioană mondială. Dimineaţa următoare am vizitat peştera şi am plecat în direcţia Horezu.

Drumul este tipic subcarpaţilor, un sus-jos, sus-jos, care după un timp îţi macină nervii. Porţiunea dintre Horezu şi Râmnicu Vâlcea este monotonă, drum plat, fără atracţii naturale. în acea seară am ajuns până la Curtea de Argeş unde am fost găzduit foarte ospitalier de o familie. Am parcurs 110 km în acea zi. Cea de-a treia etapa m-a condus prin Câmpulung, iarăşi un urcă-coboară, după care am intrat pe culoarul Rucăr-Bran. Drumul urcă din Dâmbovicioara pâna la altitudinea de 1290 m în Pasul Bran (Giuvala). Am avut ocazia să degust de la aproape fiecare vânzător care stătea pe marginea drumului nişte urdă şi brânză de burduf. Cu burta plină, coborârea până la Bran a fost şi mai rapidă. însă nici opririle n-au fost puţine, datorită unei privelişti spectaculoase asupra masivelor Piatra Craiului şi Bucegi. Din Râşnov am luat-o spre Pârâul Rece, tras de un camion lent pe urcuş şi ajungând pe beznă la cabana Belvedere unde mai fusesem în februarie. Bicicleta am parcat-o în garaj iar eu mi-am găsit un prici în cabană. Ultima etapă a fost destul de scurtă, doar până la Buşteni. Cu un tren personal m-am întors la Cluj. în total am parcurs 430 de km prin unele din cele mai frumoase zone din ţara noastră.