deutsch english español
   
   

Participant: Stefan Roman
Perioada: 27 octombrie - 1 noiembrie 2006
Zona: malul de nord al lacului Titicaca - Peru, Bolivia
Distanţa: 390 km



Informaţii utile

 

 

Proaspat întors dintr-o tura de trei saptamâni de bicicleta si trekking prin Bolivia si Chile, doar patru zile am rezistat la munca... dupa care iarasi a venit o zi de sarbatoare (1. noiembrie), ocazie perfecta pentru a-mi lua doua zile libere si de a ma urca din nou pe bicicleta si a pedala prin impresionantele peisaje ale Anzilor. Vroiam sa profit si de saptamâna de viza care o mai aveam pentru Bolivia, drept care destinatia de aceasta data a fost lacul sacru al incasilor, Titicaca, cunoscut si ca marea interioara a Americii de Sud, sânul culturii incaice. Legenda Inti spune ca valea era locuita de un popor pasnic, ce nu cunostea moartea, invidia sau ura fiindca era în grija Apu-ilor (zeii muntiilor). Ei adaposteau si Focul Sacru, care ardea în vârful muntiilor a caror escaladare era interzisa. Spirite rele au indus însa curiozitatea în locuitorii vai, iar când acestia s-au apropiat de focul sacru, Apu-i dezlântuiti de furie au trimis mii de pume în calea oameniilor care au fost sfâsiati de fiarele andine. Vazând acest carnagiu, Inti, zeul soare, a plâns timp de patruzeci de zile inundând astfel valea si formând lacul. Le-a salvat viata doar a doi pamânteni, copiilor sai Manco Capac si Mama Ocllo, care au supravietuit scapând cu o barca de stuf de pe lac. Manco Capac urma apoi sa formeze capitala imperiului incas la Cuzco. Din munti au mai ramas doar niste insule iar pumele au fost transformate în statui de piatra, de unde deriva si numele de Titicaca, în limba aymara significând pume de piatra.

   

Aflat pe altiplano la granita dintre Peru si Bolivia la o altitudine de 3815 m si cu o suprafata de 8500 km patrati, Titicaca este lacul navigabil cel mai înalt din lume si ofera adapost pentru zeci de specii endemice de flora si fauna. Si pentru locuitorii zonei, lacul flancat de majestoasa Cordillera Real este o sursa importanta de trai stuful care creste abundent la malul lacului este folosit ca si furaj pentru animale sau pentru constructia de barci simple sau chiar insule. Vestitele insule plutitoare Uros din dreptul orasului Puno sunt construite cu acest stuf. Multe familii îsi câstiga traiul zilnic iesind pe lac cu plase de pescuit împletite artizanal pentru a vinde apoi pestii pe pietele locale.

Cinci ore cu autobusul din Arequipa ma aduc la ora unu noaptea la punctul de pornire a turei mele, Juliaca, oras situat în apropierea malului de sud-vest a lacului. Gasesc o camera curata si ieftina într-un hostal din apropierea pietei unde ma cazez. Dimineata fac cumparaturile - legume, fructe si condimente - si vulcanizez roata din spate. Este o zi de sâmbata si parasesc rapid orasul aglomerat, zgomotos si murdar. La nici trei km dupa oras ma aflu din nou în linistea altiplano-ului, pedalând pe soseaua spre nord dea lungul careia pasc lame, alpaca, vaci, oi si magari. Familile care au teren sunt pe câmp si lucreaza. Dupa Huancane, la 65 de km de Juliaca, coborând o mica panta se deschide orizontul si drumul se apropie de malul lacului. Desi eram obosit dupa câteva ore cu vânt din fata, o euforie s-a declansat în mine vazând din nou oglinda infinita a lacului si insulele din larg, scaldate în calda lumina a soarelui la apus. Dupa ce mi-am ridicat cortul pe una din pasunile de pe malul lacului, momentul apusului era perfect. Doar zecile de camioane si autobuse care veneau cu marfa de contrabanda din Bolivia deranjau din când în când aceasta liniste. Un ceai cald, niste macaroane cu sos de legume proaspete si cascaval sunt rasplata culinara zilnica, dupa care urmeaza noua pâna la zece ore de somn în adapostul cortului. Prima ploaie dupa cinci luni jumate pe care am prins-o în sudul Peru-ului, anunta începutul sezonului ploios si deci un nou ciclu agricol pentru tarani, care harnici încep sa-si semene câmpul.

Jardin del Altiplano

Drumul, care dupa Huancane este neasfaltat, paraseste din nou malurile lacului pentru a urca un pas la peste 4100 de metrii altitudine. O lunga coborâre ma aduce în mijlocul târgului din Moho, micul orasel numit si Jardin del Altiplano (gradina altiplano-ului) datorita padurilor de eucalipt plantate în jurul lui. O manifestatie electorala pentru alegerile locale din luna noiembrie umple toata piata principala, era mare agitatie si înghesuiala, asa ca fac rapid niste poze cu vânzatoarele de legume de pe marginea pietei si ies din oras. Decid sa nu ma îndrept direct spre granita cu Bolivia, drum care ar fi fost mai scurt, ci sa fac un mic ocol care din nou ma aduce la lac, în satul Conima. Asta înseamna din nou o urcare de peste 200 de metrii însa simpla teorie care o aplic cu succes în momente de frustrare este ca fiecare urcare are si o coborâre, asa ca nu-mi mai prea fac griji în astfel de situatii, mai ales ca de obicei privelistea din vârful pasului compenseaza fiecare picatura de transpiratie asudata pe urcare. Pe drumul care serpuieste dea lungul malului de abia mai circula masini. în fiecare sat, partidele politice organizeaza mici petreceri cu muzica si multa bere ceea ce se lasa cu o betie colectiva a barbatiilor din sat, în timp ce femeile continua sa munceasca cu rabdare pe câmp.

 

Ultimul sat peruan pe malul nordic al lacului este Tilali. Dupa doi km urmeaza vama peruana unde se afla doar un post rural al politiei care-mi stampileaza pasaportul. Frontiera, la doi km de postul politiei este semnalata de borna nr. 3. Cincisprezece km mai departe în Bolivia se afla satul Puerto Acosta, unde am ajuns abia urmatoarea zi. La fel, un mic post de politie de frontiera se ocupa de controlul persoanelor si-mi stampileaza pasaportul (istorie ce nu se termina aici). Din Puerto Acosta, drumul nu mai are urcari semnificative si continua prin numeroasele sate si satuce de-a lungul lacului. Dupa ce o ploaie torentiala de o ora m-a obligat sa caut adapost într-o scoala, ajungând sa fac ora de matematica cu copiii în urmatorul sat, Escoma, am dat de internet si m-am reconectat pentru putin la viata cotidiana, citind niste ziare si raspunzând la cele câteva mailuri primite nimic interesant, asa ca înapoi în realitate, un puternic vânt de spate ma împingea si mai repede spre est. Ajuns în Carabuco, mare petrecere cu ocazia sarbatorii satului, lume "vesela" pe strazi asa ca din nou dispar rapid si-mi gasesc scurt înainte de apus un loc de cort cu o priveliste ideala spre lac. Ce moment de satisfactie din nou când sunt în cort se opreste suieratul vântului, e liniste si cald si surpriza cea mare mai urma sa vina. Ca si în noptile trecute, a început sa ploua, dar de data asta parca ma aflam sub un bazin care se golea si în scurt timp, pe toata panta unde mi-am instalat cortul curgea o pânza de 5 cm de apa, inclusiv pe sub cortul meu care s-a transformat în pat de apa. Surpriza placuta a fost ca nu a intrat un strop de apa în cort si totul a ramas uscat pentru care recomand fiecaruia sa folosesca cu încredere un nylon de protectie sub cort.

Multi oameni ma întreaba daca nu ma plictisesc toata ziua stând pe bicicleta si pedalând, mai ales ca sunt singur... normal ca sunt si momente de plictiseala, când peisajul este monoton si nu e nimica de vazut sau momente grele când ploaia si vântul din fata nu se mai opresc dar de obicei am întotdeauna o activitate "colaterala", de exemplu asa am timp sa exersez fluieratul unei melodii pâna îmi iese aproape perfect. Pe lânga asta, multa lume ma saluta si ma opreste la o poveste scurta, întreaba curiosi de unde vin si încotro ma duc... si daca chiar fac toata tura cu bicicleta??? Asa trece timpul relativ rapid...
Datorita drumului asfaltat care începe în Escoma si vântului de pupa, în a patra zi am reusit sa las în urma mea 114 km ajungând seara în San Pedro la strâmtoarea Tiquina, care separa lacul Titicaca (lacul mare) de lacul Huiamarca (lacul mic). A fost o zi înnorata si abia spre seara s-a aratat Cordillera Real, cu impresionantul Nevado Illampu. Deasemenea, din pasul de dinaintea coborârii spre strâmtoare, se pot vedea sase-miarii Huayna Potosi si Illimani, cele doua masive din jurul La Paz-ului acoperite de ghetari.

Ultima noapte din tura am campat pe gazonul terenului de fotbal din strâmtoare. O seara cu meritatele paste cu sos de legume, o noapte fara ploaie si o dimineata însorita au fost premiul pentru efortul depus. Cu un mic bac am trecut strâmtoarea si am început lunga si lina urcare de 30 de km pâna la o altitudine de 4200 m, pasul de unde se coboara din nou la nivelul "marii" în Copacabana orasel de pelerinaj ce adaposteste Fecioara de la Copacabana (Virgen de Copacabana). Este deasemenea portul de unde pleaca barcile spre Isla del Sol si Isla de la Luna, situri rituale considerate leaganul culturii incase. în consecinta, orasul are un caracter turistic, cu o serie de hostaluri, restaurante, agentii de turism si magazine cu suveniruri.

La nici noua km se afla frontiera cu Peru si aici continua istoria din Puerto Acosta. Ajung la biroul de migratie si prezint pasaportul pentru stampila de iesire din Bolivia. Rezulta ca stampila primita la Puerto Acosta nu este valabila, nici cea de iesire din Peru, nefiind din partea Directiei de Migratie. Concluzia desteptilor din vama era ca ma aflu ilegal în Bolivia, plus ca viza e considerata pentru o singura intrare... bla bla bla... eu o tineam cu versiunea mea, din moment ce am stampilele în pasaport, trebuie sa fie valabile, altfel nu le-as fi avut si ca totul era în ordine... ei cu versiunea lor nu ca n-ar fi avut dreptate, dar ce m-a deranjat a fost atitudinea lor ofensiva. Pâna la urma am îndreptat discutia spre rezolvarea problemei la fata locului si ne-am înteles la o spaga acceptabila de 50 de soles, ca. 12 EUR, ceea ce în comparatie cu complicatiile unei amenzi de 80 de dolari, confiscarea pasaportului si drumuri la La Paz a fost  o solutie convenabila. Pe partea peruana a mers totul snur, iar 20 de minute mai târziu eram deja în microbusul din Yunguyo spre Puno, de unde seara m-am întors la Arequipa.
Cu toata încurcatura de la finalul turei, totusi au fost cinci zile superbe si 390 de km de pedalat la peste 3800 de metrii altitudine, pe malul unui lac care înca îsi mai pastreaza misterul, un loc magic cu peisaje ce-ti ofera momente fascinante si te invita sa ai parte de spiritualitatea specifica zonei.

 

 
 
 
© www.stefanroman.com 2001 - 2009
vizitatori