De mult amân plecarea asta, mai ales că nu am încă nici o destinaţie fixă, doar nişte idei. Bucovina. Republica Moldova.Oare cum va fi vremea fiindcă toată vara a plouat şi nu vreau să mă prindă pe drum undeva. şi aflu că pe 10 septembrie se întâlneşte un mare grup la pestera de la Tăuşoare pentur a comemora 50 de ani de la descoperire... perfect, bagajul este deja pe jumătate făcut, bicicleta aranjată şi eu hotărât să plec vreo 2 săptămâni.

Trebuie să ajung în două zile la Tăuşoare, cel mai bine chiar pe la amiază în următoarea zi. Asta înseamnă să fac o distanţă cât mai mare în prima zi şi nu pe un drum aglomerat. De aceea aleg un traseu care nu merge direct, dar este fără mult trafic. Plec din Cluj dimineaţa la 9 şi ies spre Apahida, Căianu Mic de unde o iau la stânga spre Pălatca şi Taga, urcând apoi la Chiochiş. De aici se coboară print-o plantaţie de meri spre Nediu şi apoi Beclean. Mai fac încă o ora şi puţin în şa până ajung la Mocod, aproape de Salva. O zi lunga a fost .Mai ales că din Brazilia nu m-am dat pe bicicletă. Dar e ok, mâine aştept o trupă care vine cu maşina şi alţii care ar trebui să ajungă pe biciclete.

Plec mai departe dimineaţa, inainte de Salva mă ajunge Răzvan cu maşina şi mă scap de nişte greutăţi de pe bicicletă. Aflu că trenul lui Mircea şi Andi are întârziere câteva ore şi nu mai apucăm să pedalăm împreună. La intersecţia din Rebrişoara, de unde începe practic urcuşul spre peştera de la Tăuşoare mă întâlnesc şi cu Bogdan Onac, mineralog de la Institutul de Speologie din Cluj. Drumul urcă pe 20 km 600 m. Este o singură parte mai înclinată, la Gersa I, două-trei serpentine, în rest drumul urcă pe vale. Chiar înainte de cabana de la peşteră drumul este mai dificil, iar aici mă depăşesc maşinile care vin de la Cluj, în frunte cu Pepi Viehmann. Ne instalăm corturile lângă pârâu în stânga cabanei unde am prins un loc mai drept. Are loc o slujbă la intrarea în peşteră după care toată lumea se echipează şi coboară în peşteră. Stăm 6 ore şi vizităm o mare parte din galeriile peşterii. Seara, la ieşire deja este întuneric şi ne întâlnim cu Mircea, Andi şi Mihai care veniseră cu bicicletele în camion. Mergem la cort, schimbarea şi facem rapid un foc. Stăm la dume şi băute până târziu.

A doua zi unii pleacă deja spre casă iar un al doilea grup intră din nou în peşteră. De data asta stăm 8 ore şi ieşim epuizaţi. Până la urmă rămân singur cu cortul, toţi pleacă spre casă şi după o cină excelentă de macaroane şi o berică mă culc.

Cobor 250 m până la intersecţia de la Gersa II şi încep să urc din nou pentru 4 km. De aici drumul accidentat coboară foarte abrupt spre Parva. Gospodăriile de aici sunt foarte îngrijite şi lumea se pregăteşte pentru recoltă şi să pună provizii pentru iarnă. Urmează mai puţin de 20 km până la intersecţia cu DN107C din Rebrişoara. Aici o iau spre Sângeorz Băi şi ajung pe înserate la şanţ, dormind în câmp chiar la intrarea în sat.

Următoarea zi urmează o lungă urcare, până în pasul Rotunda la 1277 m. însă nici acest pas nu este dificil, drumul urcă lin pe tot parcursul şi nu prezintă dificultăţi pentru urcare. Din pas, drumul coboară abrupt 6 km până în drumul dintre Borşa şi Vatra Dornei. Din Cârlibaba mă îndrept mai departe spre nord, spre Izvoarele Sucevei. Aceste peisaje declanşează în mine un fel de sentiment de acasă, mă simt de parcă aş reveni, undeva unde aş putea sta mai multă vreme. Din păcate fondul forestier este în continuă scădere, au avut loc mari retrocedări de păduri şi tot mai multe dealuri sunt defrişate în acord pentru a ajunge la un ban rapid.

Lumea cu care mă întâlnesc pe drum e curioasă întotdeauna şi mă întreabă dacă am plecat în turul lumii.... şi parcă şi rămân surpinşi fiindcă mă dau doar pentru câteva săptămâni... De-a lungul drumului pe vale în sus apar multe locuri unde se poate campa. Păduriile sunt pline cu ciuperci şi mă întâlneam cu mulţi culegători venind cu găleţiile pline de hribi. Drumul urcă de la intersecţia din Cârlibaba 17 km, după care coteşte la dreapta spre Bobeica. Drumul care se continuă înainte se înfundă, el duce spre frontiera cu Ucraina - nefiind aici însă punct de trecere. Bobeica începe chiar din culmea pasului şi se continuă de-a lungul văi spre Izvoarele Sucevei. Eu mi-am pus cortul pe un loc mai ridicat în dreapta drumului, la câtiva paşi de un pârâiaş. Un tânăr mi-a adus doi litrii de lapte pentru a-mi reface forţele pentru următoarea zi.

Din Bobeica, drumul coboară spre Izvoarele Sucevei, la 5 km de locul meu de cort ajung la prima intersecţie spre Suliţa Moldova şi Izvoare. Spre stânga continui coborârea şi ajung în centrul satului unde are loc târgul săptămânal. Stau la poveşti cu poliţia de frontieră şi mă interesez cum pot să ajung la Nisipitu. îmi explică că va trebui să trec dealul pe un drum care trece prin spatele bazei lor, la un pod mare care trece Suceava. Doi km în aval se află punctul de trecere simplificat, deschis doar traficului local în zile precise şi la anumite ore ale zilei. Continui aşadar drumul prin spatele sediului poliţiei de frontieră şi ajung într-un pas care coboară apoi abrupt spre o mică colonie (nu ştiu cum se cheamă).... trebuie avută mare atenţie, vin două drumuri care o iau la dreapta, primul este spre Măgura Mare iar la 300 m mai jos vin al doilea care urcă spre Lupcina. Drumul care continuă pe vale merge în Ucraina, aici nu este gard doar bornele de demarcaţie. Localnici îmi povesteau însă că drumul nu iese din România şi se poate ajunge la Ulma. După 6 km ajung în Lupcina, sat de ruteni ca şi Izvoarele Sucevei. E foarte interesant să vezi cum în aceste sate se vorbeşte mai mult ruteană decât română, care este o limbă amestecată între ucraineană şi română, vorbită în aceste părţi ale Bucovinei. Ajung la Nisipitu în această seară.

Urmează o zi lungă de pedalat, din Nisipitu, prin Rădăuţi unde îmi schimb mai multe spiţe la roata din spate, Suceava până la Salcea. Pun cortul în curtea unei familii la marginea satului. Seara mai plouă una zdravănă, familia în "vizită" la mine se ascunde şi ea în cort.

Dealuri multe mă aşteaptă. în Botoşani îmi fac asigurare medicală şi ultimele cumpărături de legume şi fructe la piaţă. Mă îndrept spre ştefăneşti şi Stânca-Costeşti, punctul de frontieră unde seara voi intra în Republica Moldova. Este un drum foarte greu, urcă şi coboară toate văile din Câmpia Moldovei şi îţi vine să-ţi arunci biţa în şanţ după atâtea urcări (1100 m urcaţi în această zi). La graniţă mă ţin băieţii jumătate de oră, tot aşteaptă o atenţie din partea mea, apoi îmi spun că nu se poate trece cu bicicleta barajul sau încearcă să mă convingă că e periculos să mă duc în Moldova. Nu ţine nimica, am paşaport valabil, asigurarea medicală şi destui bani pentru a indeplinii condiţiile de ieşire. Până la urmă îmi urează drum bun şi mă lasă să plec. Pe partea moldovenească e puţin mai simplu, deşi şi acolo aştept vreo 20 de minute. Zâmbind vine vameşul la mine şi-mi dă paşaportul, văzuseră că am fost în Brazilia şi vroia să ştie cum e acolo, dacă fetele sunt chiar aşa frumoase cum se spune...

Mai pedalez 4 km până la Păscăuţi unde campez la margine de drum. Stas, un băiat din sat îmi aduce o găleată cu apă să mă spăl şi mă învaţă nişte cuvinte în rusă. Sâmbătă dimineaţa mai spăl pantalonii de training şi un tricou înainte să plec spre Soroca. şoseaua parcă ar fi un placaj de asbest la scară mare, drumul doar urcând şi coborând.... aşa reuşesc din nou să am o diferenţă de nivel de peste 2000 de metrii.

18.09.05 - mail către părinţi

Sunt în Zguriţa, la 30 de km de Soroca unde mă duc să vizitez cetatea de pe Nistru.... apoi o iau spre sud către Râbniţa, care este mai jos pe Nistru... planul este să mă duc la Chişinău, Tiraspol şi apoi la Cahul, să intru în România pe la Vaslui şi apoi încă o trecere frumoasă a Carpaţilor. Am stat la o femeie în casă unde lucrează un tânăr american de la corpurile de pace.... are internet în casă. Na, vremea nu este foarte bună, dar eu tot plec mai departe, m-am îmbrăcat şi rap pe bicicletă.

Soroca mă întâmpină cu un cartier de vile deasupra Nistrului, vile ale bulibaşilor din zonă. Sunt construcţii gigantice, cu zeci de turnuleţe şi zeci de camere. Peste Nistru este Ucraina, frontiera se află la Iampol. Eu mă duc să vizitez cetatea pe malul Nistrului. încerc să caut un fast-food, găsesc un mic bar unde primesc o pizza încălzită. Am remarcat că în oraşele din provincie nu prea există încă astfel de localuri unde poţi mânca, nici restaurante nu am văzut. Oraşele par ca şi cele din România în urmă cu 10 ani. Au apărut maşini străine, dar nu ultimele modele. Blocurile parcă sunt şi mai "triste" şi gri, străzile largi şi trotuarele făcute din plăci mari de beton care se ridică din cauza rădăcinilor copacilor de pe marginea lor. Am impresia că mult este lăsat in paragină. Mai ales clădirile statului sunt neîngrijite. în multe locuri mai sunt statui din timpul Uniunii Sovietice cu Lenin sau cu clasa muncitoare pentru normă şi partid.

 

Ies din Soroca şi cotesc la stânga pe drumul neasfaltat spre Trifăuţi, de-a lungul Nistrului. Prin simplitatea lui, acest drum este totuşi pitoresc. El se află în imediata apropiere a râului şi satele prin care trec au o arhitectură a porţilor aparte cu florile de piatră pe fiecare pilon. Rămân surprins oareşicum de faptul că peste 100 de km de la graniţa cu România încă se mai vorbeşte română. şi din discuţiile pe care le am cu oamenii, ei consideră că vorbesc moldovenească. Diferenţă nu este, doar că aşa au fost învăţaţi de mici că limba pe care o vorbesc nu se numeşte limba română, ci moldovenească. şi dezvoltarea acestui orgolui naţional îi determină să creadă acest lucru. Chiar e bizar să vezi cum există două societăţi aproape egale, dar paralele. Influenţa rusă însă se simte puternic în multe locuri, schimbul economic cu Rusia şi Ucraina fiind mai mare decât cel cu România.

în Vărăncău îmi pun cortul pe maulul Nistrului într-un loc liniştit la marginea satului. Doar noaptea e ceva mişcare de contrabandă peste Nistru, aduncând marfă din Ucraina.

Mă informez cum pot să ajung în Transnistria, care începe cu câţiva km mai jos, prin dreptul satului Gruşca. Localnicii îmi spun că trebuie să ajung la Nimereuca şi să trec acolo cu barca Nistrul. Aici, pe partea opusă a Nistrului nu mai este Ucraina, ci Republica Moldova.... în prezent separatista Republică Moldovenească Transnistria. Trecând prin lanurile de porumb şi peste nişte dealuri ajung in final la Nimereuca. La malul apei văd o barcă pe malul celălalt şi fac cu mână să vină după mine să mă treacă. E un bătrân care pentru 2 lei moldoveneşti trece oamenii de pe un mal pe celălalt. Următorul pod peste Nistru este la Kamenka, la 20 km distanţă. Trecem Nistrul fără nici o problema dar dintr-o dată sunt în altă lume. Dacă în Moldova mi se părea că fac o călătorie în timp cu 6 ani, aici am impresia că sunt cu 25 de ani în urmă. Totul este prăfuit, vechi, improvizat. Gardurile nu stau drepte la case, curţile sunt neîngrijite şi apar acele construcţii de beton cu mozaicuri care indică intrarea într-un nou raion sau colhoz. Mi-e şi puţină teamă fiindcă am trecut Nistrul pe aici, nu că aş fi făcut ceva ilegal, dar sunt aici băieţi şi fete care spun că la est de Nistru este o altă ţară, sus numita Republică Moldovenească Nistreană (RMN), pe scurt Transnistria, sau cum le spun ei Pridnestrovskaja Moldavskaja Respublika (PRM), scurt Pridnestrovie. Autoproclamata republică este o fantomă în Europa de Est, la nici 600 de km de graniţa cu Uniunea Europeană, un teritoriu de 3500 km pătraţi ce reprezintă motivul unui conflict de peste 15 ani dintre Republica Moldova şi Rusia, care mai are staţionate forţe armate pe teritoriul RMN. ştiind că primul pod peste Nistru este la Kamenka m-am şi dus acolo să clarific situaţia. Le-am zis că am trecut cu barca şi că am auzit că trebuie să primesc o hârtie de tranzit, care atestă locul care am intrat în Transnistria. Prima data a trebuit să plătesc amenda de 60 de lei moldoveneşti, circa 5 dolari pentru "trecerea ilegală a frontierei". Apoi mai vine o taxă de 6 lei care trebuie plătită la fiecare intrare în Transnistria. S-a rezolvat mai uşor decât mi-aş fi închipuit. Pedalez aşadar mai departe. Un incident neplăcut se întâmplă după Podoima, când oprit la poveşti cu nişte copii, un individ beat a frânat brusc lângă mine şi a început să mă ameninţe. Din fericire nu s-a întâmplat nimica, am tuns-o din loc rapid şi tipul s-a cărat. Pe această porţiune, RMN are o lăţime mai mică de 2 km, graniţa cu Ucraina fiind aproape de şosea. Seara mi-a pus cortul înainte de Râbniţa, din nou pe malul Nistrului.

19.09.05 - SMS

Sunt la Kamenka, în drum spre Râbniţa. Parcă e o călătorie în timp Transnistria asta!

Fiindca mi s-a crăpat janta la bicicletă, trebuie să-mi fac rost de una nouă de la primul magazin. Găsesc în Râbniţa una la bazar, dar sper să găsesc în Rezina, pe partea moldovenească una mai bună. Trec aşadar podul peste Nistru şi urc dealul spre Rezina, găsesc bazarul dar nu găsesc janta de bicicleta. Am speranţa să mă mai ţină până la Orhei. Dar aici nu trebuie speranţă, ci o jantă. 8 km mai ţine, până îmi perforează cauciucul şi fac pană. Mă întorc la Cinişăuţi şi la prima casă la care mă opresc mi se şi oferă cvartir pentru noapte. Cum bărbaţii mai erau la muncă dau şi eu o mână de ajutor la culesul strugurilor după care se pune masa şi dăi cu rachiu, vodcă, vin şi bere. Vă daţi seama care a fost rezultatul.

Dimineaţa m-am trezit cu un cap de nu puteam ieşi pe uşă.... şi aşa m-am duc înapoi la Râbniţa ca să-mi cumpăr o jantă nouă. Am prins şi un internet cafe undeva, trag o tură prin supermarketuri şi pieţe.... aproape toate produsele sunt importate din Ucraina şi Rusia, totul este scris în chirilă pe străzi şi în magazine. Majoritatea populaţiei şi celor cu care am vorbit este împotriva politicii de rusificare şi separatism a Transnistriei, ducând la izolarea pe plan internaţional a acestei părţi a Republicii Moldova.

Am mai stat o noapte la familia din Cinişăuţi şi am plecat apoi spre Orhei şi Orheiul vechi. în piaţa din Orhei am cumpărat slănină şi carne afumată şi nişte telemea, delicioase. Deasemenea am cumpărat şi murături delicioase. în Ivancea se poate vizita conacul care adăposteşte un muzeu etnografic al Moldovei foarte interesant care merită văzut. Am ajuns până la Orheiul Vechi, la Butuceni. Răutul meandrează de două ori la 180 de grade. Aici s-a stabilit din perioada medievală deja un centru religios important cu multe schituri şi o mănăstire subterane, săpate în stâncă de calcar.

Din nou trec în Transnistria, de data asta la Dubăsari, Grigoriopol. în satul Butor, când vremea începe să se strice şi nu vreau să ma prindă ploaia întreb două femei din sat daca nu ştiu unde să-mi pun cortul. Una din ele prompt îmi spune să-l aşteptăm pe soţul ei, care poate să decidă dacă pot sta la ei acasă. Un sfert de oră mai târziu eram deja în casă şi ni se pregătea masa. De fiecare dată dau de oameni aşa de binevoitori şi generoşi, este totuşi ceva ce nu mai întâlneşti aşa des în zilele de astăzi ca cineva să te invite la ei în casă, să-ţi dea de mâncare şi de băut. Le sunt foarte mulţumitor şi lor pentru găzduirea călduroasă.

24.09.05 - SMS

Buna dimineata. Sunt la o familie lângă Tiraspol. Plouă, dar plec mai departe. Maine cred că ajung la Chişinău, apoi spre sudul Moldovei.

24.09.05 - mail

Zdrasvitje tavariş,

e sâmbătă şi înseamnă că deja de 15 zile sunt plecat cu bicicleta şi na că am ajuns la Tiraspol azi... ocazie pentru o pauză (nu că n-aş fi lălăit-o şi ultimele zile), dar aici parcă e altcumva, la oraş. De mai bine de o săptămână sunt în Moldova şi deja mi s-a furat bicicleta de cinci ori, mi-au dispărut şireturile de la adidaşi, am fost răpit, ameninţat cu expulzarea şi era cât pe ce să cad pe mâna unui ring de trafic de carne vie.... (sau cel puţin la asta se aşteapta lumea când vorbeşti despre Moldova). Adevărul e că mi s-a terminat usturoiul şi am plătit amenda - 5 dolari -pentru trecerea ilegală a frontierei cu o barcă (pe Nistru). Apoi am cumpărat o jantă nouă la bicicletă dupa ce s-a rupt aia veche, mi-am luat ciuperci murate şi am ajutat la strânsul de poamă. în rest, am dat de lume foarte faină, m-au invitat de mai multe ori să dorm la ei în casă, am mâncat ca un boier şi am băut rachiu până m-am făcut praştie... na, vă zic, aici se bea de numa.... la micul dejun, femeia casei e ofensată dacă nu bei cu ea un pahar de ţuică, vodcă sau ce a avea prin casă. şi apoi aşa se ţine toată ziua, peste tot pe unde mă opresc la o dumă mă întreabă dacă nu poftesc 50... păi na, cum să refuz. şi peisajele pe lângă Nistru sunt foarte faine, o vale adâncă pe unde meandrează râul, pe de o parte Moldova, pe cealaltă fantoma asta de Transnistrie, unde totul e pe chirilitză dar lumea totuşi mai vorbeşte română, pardon moldovenească. Lenin apare după fiecare colţ, ori ca statuie cu fruntea ridicată, ori ca nume de stradă. Stema comunistă o am în buzunar pe monezi. Evident, au moneda lor, rubla transnistriană, numerele de înmatriculare de la maşină sunt şi ele diferite de cele moldoveneşti, există o administraţie întreagă independentă de Chişinău. Dar lumea este destul de enervată de acest fapt, republica nu e recunoscută de nici un stat, în consecinţă se crează doar probleme.
Acuma stau la hotel Drujba (prietenie), cu 4 EUR pe noapte, duş se face la ora şapte, nu ştiu unde că n-am găsit, buda e în capătul holului.... e cumva nostalgic, chiar spuneam că aici mai degrabă fac o călătorie în timp. Dar e totuşi frumos, are farmecul lui şi lumea supravieţuieste şi reuşeşte să-şi şi păstreze umorul.
Să vă zic ce mai vreau să fac după aproape 1.000 km: să mă duc la Chişinău, mâine, apoi spre sud şi să văd dacă pot intra pe undeva pe la Galaţi în România, apoi, depinzând de vreme să mă apropiu de Cluj.

25.09.05, 15:25 - Convorbire telefonică

Ne anunţă că la trecerea frontierei din Transnistria în Moldova s-a înscenat un proces de port armă, un cuţit şi ameninţat cu arestare si amendă, confiscarea camerei, acuzat că ar filmat în scop de spionaj. A scapat dupa ce a mituit granicerul cu 20 EUR.

Da, mari nervi am avut când am vrut să trec la Tighina înapoi în Moldova. Un tembel de vameş a vrut să mă amendeze cu 30 de dolari şi să-mi confişte cuţitul pentru că era cică armă albă. Jumătate de oră m-am tot târguit cu el, când m-am ameninţat că vrea să-mi confişte şi camera de filmat am zis că devine periculoasă situaţia..... şi apoi când m-a întrebat cu o privire de şobolan dacă nu am cumva şi narcotice prin bagaje mi-am dat seama în ce plasă pot pica. Rap 20 de euro şi ciao..... dar ce nervi am avut după aceea.

Seara pe la 8 intru în Chişinău şi-l sun pe ştefan, vărul lui Mircea. Mă primesc la ei în apartament, mâncăm şi bem boiereşte. şi ei sunt nişte oameni deosebiţi, m-au ţinut ca pe un frate la ei acasă.

Folosesc următoarea zi pentru a spiţa roţiile şi a schimba axul din faţă. A durat însă mai bine de o oră până am găsit un magazin care să ştie spiţa roţi. Acesta se află pe strada Tighina 52, ceva mai jos de piaţa centrală. Mă plimb toată ziua prin oraş, care are surprinzător de multe spaţii verzi.

 

în drum spre Mileştii Mici mă opresc la Ivancea şi vizitez muzeul etnografic din incinta conacului. , un sistem gigantic de galerii subterane, fiind cel mai mare depozit subteran de vinuri din lume. Este într-adevăr impresionantă cantitatea de vin care se află aici, dar pentru preţul de 600 lei moldoveneşti, respectiv 10 euro, ceea ce pentru condiţii moldovene este mult, nu se oferă nici un vin spre degustare. Peste deal trec la Costeşti si pe larga vale a Botnei ajung la Zembreni. Valea sub mine, mâncare bună, am şi lapte. Aşa e de simplu să faci dintr-o situaţie absolut obişnuită o senzaţie de satisfacţie.

încă 6 km şi ajung din nou la asfalt pe drumul foarte lat şi drept ce urcă la Porumbeni. Cică a fost o porţiune strategică a drumului spre Cimişlia, care în caz de război ar fi fost folosit ca şi pistă de aterizare pentru avioane. Din Porumbeni începe iarăşi macadamul.

Nu mă opresc în Cimişlia, doar la ieşire sub turnul de televiziune pentru a-mi face niste sandwichuri... peste câţiva km intru în Regiunea Autonomă Găgăuzia. Populaţia din această parte a Moldovei este ortodoxă de origine turcă şi vorbesc o limbă asemenătoare turcii. Comrat este capitala Găgăuziei cu instituţiile care asigură funcţionarea autonomiei administrative şi culturale. Undeva după Congaz, în câmpul de dinainte de Beşalma mi-am ridicat cortul. în Beşalma se află Muzeul de Istorie şi Etnografie al poporului Găgăuz, care prezintă atât documente care descriu apariţia poporului în această zonă cât şi obiceiuri şi unelte casnice ale familiilor găgăuze.

Congaz este după spusele sătenilor cel mai mare sate din Europa... dar din păcate nu are multe de prezentat. La colţul drumului care duce la Ceadâr-Lunga, am oprit la un bar să mănânc un sandwich cald. S-au aşezat nişte bătrâni cu mine la masă şi au început să-mi povestească cum au servit în armată română interbelică. Unii dintre ei vorbesc şi româna, majoritatea însă doar găgăuză şi rusă. După această conversaţia mă urc pe bicicletă şi încep urcarea peste dealul acoperit de o mare vie de struguri roşii. Fac o pană la intrarea în Baurci, vulcanizez camera şi continui spre Ceadâr-Lunga şi Taraclia. Aici începe zona în care locuiesc bulgarii din Moldova.

în Taraclia îmi cumpăr un nou elastic care să-mi ţină sacul din spate de pe portbagaj. Această zi este destul de lungă şi drumul devine mai interesant doar după Vulcăneşti când urcă o vale cu mai multe sate bine gospodărite. Zona Vulcăneşti este cunoscută pentru vinurile renumite care se produc aici, în special cele roşii, asta şi explică vastele zone acoperite cu viţa de vie. înainte să cobor la Cahul dau un telefon acasă de pe mobil, sunt aproape de Prut şi intră deja semnalul Connex. Mă învârt mult prin Cahul, nu găsesc nicicum un loc de cort, nici la sanatoriu nu mă primesc (citisem pe net că ar fi băi termale în Cahul), aşa că întreb la o casă dacă pot să-mi ofere un locşor pentru o noapte. Din nou dau de o familie foarte ospitalieră, îmi oferă o cameră la etaj şi o cină copioasă.

Ultima zi în Moldova. De-a lungul Prutului, drumul continuă spre sud. La o pauză de struguri vorbesc cu mulţi prieteni de acasă şi cu familia şi îi anunţ de apropiata revenire la Cluj. Mare bucurie să stau iarăşi la grătare la Tarniţa, dar până atunci mai trebuie să dau câteva pedale şi prin România. Ajung la Giurgiuleşti, unde Moldova are 800 m ieşire la Dunăre între România şi Ucraina, intru fără probleme în ţară şi mă cazez la prietenii prieteniilor unor prieteni ..... în Galaţi. Ieşim în oraş, bem nişte beri şi mâncăm ceva..... apoi rap la culcare.

Pe vreme urâtă plec spre Hanu Conachi.... undeva pe drum mi se rupe cablul de la schimbător, îmi rămâne blocat pe cel mai mic pinion, noroc că nu sunt dealuri aici. Fac şi o pană înainte de Hanu Conachi unde mă opresc să mănânc un grătar şi cartofi prăjiţi. Trebuie să şi aştept până se opreşte ploaia torenţială. Aici se află satele inundate în această vară în care au fost înregistrate cele mai mari pagube. Apa a ajuns la multe case până sub acoperiş, distrugând astfel jumătate din gospodăriile din câteva sate. Mi-am pus cortul pe noapte în Vulturu, în imediata apropiere a caselor care se construiesc aici de fundaţia Becali. Dimineaţa am mers să le văd şi să stau de vorbă cu muncitorii şi voluntarii care lucrau pe şantier. Când am scos camera de filmat mulţi au început să se plângă că nu şi-au primit salariile şi de faptul că nu au condiţii bune de muncă.

în centrul din Focşani mi se rupe lanţul şi am noroc că nu departe se află un magazin cu piese de biciclete unde găsesc unul nou, la fel cum şi un cablu pentru schimbător. Lanţul însă scapă şi pedalatul nu este prea uşor, mai ales la urcări. Pe valea Putnei am urcat prin Tulnici, Lepşa şi Greşu, am trecut Munţii Vrancei spre Ojdula şi am pedalat ultimii kilometrii până la Sfântu Gheorghe unde bunica mă aştepta deja cu un tort de mere. Cu autostopul m-am dus din Braşov la Tg. Mureş şi apoi mai departe la Cluj.